Primăria Comunei Cocorăștii Mislii

   


    Situată în regiunea subcarpatică, la picior de deal, înconjurată din toate părțile de păduri seculare de stejar, traversată de doua păraie, Mislea si Doftănețul, care-și umplu albiile atunci cand plouă, iar cand este secetă prelungită încep să sece, comuna Cocorăștii Mislii este formată din satele Cocorăști, Goruna si Țipăresti.

Satele comunei sunt dispuse atat pe dealuri cat si pe vai. Prin satul Cocorasti, trece paraul Doftanet, care izvoraste de sub dealurile Bustenariului si se uneste cu paraul Mislea in marginea satului.

Paraul Mislea, care strabate comuna Cocorastii Mislii de la vest la est pe aproximativ 6 km, este la randul sau din doua paraie mai mici, Mislea Sarata, ce izvoraste din apropierea fostei saline Telega, si Mislea Dulce, care izvoraste de sub dealurile comunei Telega, unindu-se in satul Mislea al comunei Scorteni, chiar in apropierea Manastirii Mislea, drept pentru care vor purta si numele de Mislea Sarata.

Denumirea comunei trebuie pusa in relatie cu un antroponim Cocor=Cocorascu, dar si cu substantivul omofon "cocor". in ce priveste determinativul substantival, "Mislii", ne localizeaza topografic asezarea pe cursul acestui parau.

In inima padurii traversata de paraul Mislea, exista dintotdeauna asa cum spun batranii,un lac cunoscut sub denumirea de,, Lacul Porcului”. Se pare ca originea denumirii de Cocorastii Mislii, vine tocmai de la acest lac, pe ale carui maluri, in vremile trecute se strangeau carduri de cocori. Numele,, Mislii” vine atat de la paraul Mislea cat si de la Manastirea Mislea, careia ca teritoriu ia apartinut satul manastiresc Cocorastii Mislii. Asadar ca o completare a denumirii comunei,  numele Mislii, face deosebire intre alte comune cu numele,,Cocorasti”, unde isi avea mosiile boierul Cocorascu, dar pentru a se deosebi intre ele, li s-au adaugat simbolic si completarea: Cocorastii Capli, Cocorastii Colt, Cocorastii Grind, si binenteles, Cocorastii Mislii.

Denumirea satului Goruna trebuie sa derive de la substantivul ,,gorun”, varietate de stejar des intalnita in padurile ce imprejmuiesc satul si in zilele noastre, sau de la un antroponim feminizat. Despre satul Tiparesti si denumirea sa, putem spune ca trebuie raportata la antroponimul ,,Tipar”, care datorita grafiei a impus forma Cipariu+ sufixul,, esti”.


Infrastructura de invatamant, cultura, sanatate


     Ca marime comuna se situeaza in categoria comunelor mijlocii (cat.II-a), avand un teritoriu administrativ cu o suprafata de 3469 ha si o populatie de 3620 locuitori.

Comuna Cocorastii Mislii are trei sate componente:

-         Cocorastii Mislii, resedinta de comuna

-         Goruna

-         Tiparesti

Cele trei sate componente sunt dispuse grupat, pe partea stanga a paraului Mislea, fiind separate prin repere naturale, respectiv Valea Nucilor si Valea Burduza.

Folosinta actuala a teritoriului comunei, conform datelor cadastrale, este urmatoarea:

- Suprafata agricola     1115 ha        -32,4%

- Paduri                        2125 ha        -61,8%

- Ape                                67 ha        - 1,9%

- Alte suprafete              132 ha        - 3,9%t

- Suprafata totala         3439 ha        -100%

Istoricul si evolutia in timp a comunei.

    Situata in regiunea subcarpatica, la picior de deal, inconjurata din toate partile de paduri seculare de stejar, traversata de doua paraie, Mislea si Doftanetul, care-si umplu albiile atunci cand ploua, iar cand este seceta prelungita incep sa sece, comuna Cocorastii Mislii este formata din satele Cocorasti, Goruna si Tiparesti.

Satele comunei sunt dispuse atat pe dealuri cat si pe vai. Prin satul Cocorasti, trece paraul Doftanet, care izvoraste de sub dealurile Bustenariului si se uneste cu paraul Mislea in marginea satului.

Paraul Mislea, care strabate comuna Cocorastii Mislii de la vest la est pe aproximativ 6 km, este la randul sau din doua paraie mai mici, Mislea Sarata, ce izvoraste din apropierea fostei saline Telega, si Mislea Dulce, care izvoraste de sub dealurile comunei Telega, unindu-se in satul Mislea al comunei Scorteni, chiar in apropierea Manastirii Mislea, drept pentru care vor purta si numele de Mislea Sarata.

Denumirea comunei trebuie pusa in relatie cu un antroponim Cocor=Cocorascu, dar si cu substantivul omofon "cocor". in ce priveste determinativul substantival, "Mislii", ne localizeaza topografic asezarea pe cursul acestui parau.

In inima padurii traversata de paraul Mislea, exista dintotdeauna asa cum spun batranii,un lac cunoscut sub denumirea de,, Lacul Porcului”. Se pare ca originea denumirii de Cocorastii Mislii, vine tocmai de la acest lac, pe ale carui maluri, in vremile trecute se strangeau carduri de cocori. Numele,, Mislii” vine atat de la paraul Mislea cat si de la Manastirea Mislea, careia ca teritoriu ia apartinut satul manastiresc Cocorastii Mislii. Asadar ca o completare a denumirii comunei,  numele Mislii, face deosebire intre alte comune cu numele,,Cocorasti”, unde isi avea mosiile boierul Cocorascu, dar pentru a se deosebi intre ele, li s-au adaugat simbolic si completarea: Cocorastii Capli, Cocorastii Colt, Cocorastii Grind, si binenteles, Cocorastii Mislii.

Denumirea satului Goruna trebuie sa derive de la substantivul ,,gorun”, varietate de stejar des intalnita in padurile ce imprejmuiesc satul si in zilele noastre, sau de la un antroponim feminizat. Despre satul Tiparesti si denumirea sa, putem spune ca trebuie raportata la antroponimul ,,Tipar”, care datorita grafiei a impus forma Cipariu+ sufixul,, esti”.

Infrastructura de invatamant, cultura, sanatate

  In Comuna Cocorastii Mislii infrastructura scolara se prezinta astfel, unitatile scolare incluzand doua scoli generale cu clasele I – VIII, in satele Cocorasti si Goruna, o scoala generala cu clasele I – IV in satul Tiparesti, trei gradinite cu program normal, cate una in fiecare sat. Starea cladirilor este buna, acestea fiind bine igienizate anual, reparate corespunzator, toate gradinitile avand grupuri sanitare moderne de interor ca si scoala generala din satul Goruna. Dotarile sunt in general bune, in scoala din Cocorastii Mislii existand un laborator modern de informatica.

Populatia scolara este in continua scadere, in anul scolar 2006 – 2007 existand un numar de 204 elevi in scoli, clasele I – VIII, si un numar de 35 copii in gradinite. Problema cea mai delicata si mai grava in opinia mea este lipsa cadrelor didactice cu pregatire profesionala corespunzatoare, ponderea celor fara diploma si fara studii pedagogice fiind destul de mare.

Serviciul de sanatate al localitatii respecta trendul general din mediul rural, localitatea beneficiind de un singur dispensar si de serviciile unui numar de doi medici de familie cu doua cadre sanitare medii la o populatie de 3400 de locuitori.

in anul 2007 s-a deschis o farmacie in satul Goruna, urmand ca in aceeasi cladire renovata de administratia locala sa-si desfasoare activitatea inca un medic de familie.

Institutiile de cultura din localitate se afla in stare buna si foarte buna, peste media nationala si judeteana, asta datorita amenajarii si intretinerii permanente, a functionalitatii si a mentinerii rostului pentru care au fost construite. Localitatea dispune de doua camine culturale in satele Cocorastii Mislii si Goruna, de o sala de festivitati in satul Cocorasti, de biblioteca comunala si de un muzeu satesc in satul Goruna. in cadrul caminelor culturale isi desfasoara activitatea doua ansambluri folclorice, un club de tenis de masa, o asociatie pentru tineret. Localitatea este infratita cu localitatile Castanet – Tolosan din Franta si Selemet din Republica Moldova, cu care are schimburi socio – culturale anuale.

In localitate exista doua parohii si trei biserici ortodoxe, cate una in fiecare sat, iar in satul Goruna fiinteaza si o mica comunitate adventista ce are biserica proprie.

Societatea civila este reprezentata de doua ONG-uri, respectiv Asociatia de infratire Cocorastii Mislii – Castanet Tolosan si Asociatia ecologica si cultural sportiva pentru tineret ,, Visul verde”. Deasemenea, in incinta caminului cultural isi desfasoara activitatea redactia publicatiei lunare ,, Glasul”.

Ziua localitatii este stabilita prin hotararea Consiliului Local  ca fiind ziua de inaltarea Domnului, data ce se schimba anual in functie de data la care se sarbatoreste Pastele. La aceasta data au loc manifestari cultural – artistice la Monumentul Eroilor din padurea Teis, serbare campeneasca, slujba religioasa de pomenire a eroilor. La aceste actiuni sunt invitate in fiecare an formatii artistice din judet, din Tara si strainatate, personalitati ale vietii politice,  economice si culturale, fii satului, reprezentanti ai localitatilor infratite.

 Comuna Cocorastii Mislii este situata in partea central- vestica a judetului Prahova, fiind situata la o distanta de 17 km de municipiul Ploiesti, la7 km de orasul Baicoi si la 4 km de orasul Plopeni. Legatura cu orasul de resedinta a judetului se face prin DJ 100D.